Despre Hadrian Mateescu

Am crescut înconjurat de cărțile din biblioteca părinților mei.

Am crescut înconjurat de cărțile din biblioteca părinților mei. Mi-au plăcut călătoriile de mic, atunci când am avut ocazia să cunosc multe din orașele țării însoțindu-l pe tatăl meu la transmisiile sportive din anii ’70-’80. 

Călătoriile au însemnat și înseamnă cunoaștere – de oameni și de locuri. Port în suflet fiecare experiență din orașele și țările vizitate. 

Profesional, m-a atras inițial marketing-ul, publicitatea și mass-media, unde am activat timp de peste 25 de ani, într-o perioadă cu multe provocări și realizări profesionale. Din 2020 am decis să îmi urmez chemarea din copilărie și am devenit editor de carte, activitate ce a cunoscut un punct de cotitură odată cu apariția cărții VALORI, scrisă de Adrian James.

Hadrian Mateescu

2022 a însemnat pentru mine un an de transformare profundă în care am conștientizat importanța valorilor în viața mea, așa cum sunt ele de fapt importante în viața fiecărui om.
NLP-ul este liantul care a făcut ca ariile vieții să se împletească într-un mod care îmi dă acum încrederea să îmi îndeplinesc menirea. 

Se spune că cine a plantat un pom, a construit o casă și a devenit părinte are o viață împlinită. Am trecut de aceste etape și duc mai departe acest crez, prin misiunea pe care mi-am asumat-o – aceea de a livra cunoaștere prin cărțile pe care le editez și prin cursurile pe care le organizez și le livrez, acum împreună cu Gina. 

„A acționa este de 100 de ori mai important decât a încremeni într-un proiect care nu e al tău, care nu te reprezintă. Curajul de a face ceva în direcția aleasă de tine și apoi momentul în care te bucuri împreună cu oamenii dragi de reușitele tale înseamnă
pentru mine sensul existenței.”

Cine sunt și ce fac

Ce NU fac… este să îți spun eu sau să recomand ceea ce este bine pentru tine! Sunt lângă tine și te sprijin cel mai bine punându-ți întrebările care generează răspunsuri și acțiuni concrete! Fiecare om este responsabil pentru deciziile și acțiunile sale. Este important ca aceste decizii să fie luate în funcție de valorile care te susțin – iar rolul meu este de a te susține să afli aceste valori și să acționezi conform acestora!

Sunt Hadrian Mateescu

Trainer NLP, Master Time Line Therapy® & editor de carte

Sunt Hadrian Mateescu, trainer NLP și editor de carte. Am  absolvit Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, apoi am urmat programul MBA al Open University și cursul Center for Creative Leadership (CCL). În 2021 am devenit trainer NLP.

Am început cariera în domeniul publicității, apoi am continuat în marketing și vânzări și din 1999 în mass-media, unde am continuat până în 2010. Din 2010 am început activitatea pe cont propriu, într-un domeniu – distribuția de presă ce și-a atins limitele și a scăzut accentuat în ultimii ani. În acei ani am căutat instrumentele necesare pentru a ieși dintr-un domeniu în care era necesară prezența 24/7. NLP-ul m-a susținut să iau decizii complexe, cu multe implicații.

Acestea mi-au permis să construiesc ulterior, de la zero o editură care după nici 2 ani a devenit un nume pe piața de profil și a intrat în Top 20 edituri în 2021. Drumul a continuat, astfel încât în 2022 am ales să continui activitatea de editor ca unic asociat al Editurii Cuantic – acolo unde mi-am propus să editez cărți relevante pentru cunoaștere și dezvoltare personală.

În același an al schimbărilor mele profunde, am început construcția conceptului Ierarhia Valorilor, platforma unde mi-am propus să aduc personalități din toate ariile vieții, care au de împărtășit cunoștințe valoroase în toate ariile vieții – dezvoltare personală, carieră, relații personale și familie, fitness și sănătate, spiritualitate, relații în societate. 

Am lansat astfel, în 2023, ierarhiavalorilor.ro cu domeniul care determină, în opinia mea, evoluția în toate celelalte arii – anume dezvoltarea personală și bazele acesteia – sistemele de valori.

Sunt aici din dorința de a răspândi cunoaștere în a cărei valoare și putere cred cu tărie că poate face diferența în viața unui om. Îmi doresc să te ajut să conștientizezi valorile după care trăiești, cele care te determină să reacționezi, să construiești ceva durabil.

De ce să lucrezi cu mine?

Am învățat continuu și o fac în continuare pentru a-mi  perfecționa tehnicile de comunicare și cunoștințele în mai multe domenii.

Am lucrat permanent cu oamenii, îmi place să interacționez, să creez rapport în comunicare. Dacă vei lucra cu mine, vei învăța ce este acela rapport și de ce este atât de important, apoi vei aplica la rândul tău în comunicarea cu cei din jur.

Am învățat NLP de la maeștri – o consider pe partenera mea în acest proiect – Gina Veveriță – cea mai competentă persoană din România în domeniul  programării neuro-lingvistice. Am toată deschiderea să transmit aceste învățăminte mai departe.

Te susțin să afli care sunt valorile tale, care anume te susțin în cariera ta pentru a-ți atinge obiectivele… și care nu te susțin și care sunt cele mai importante.

Vei găsi răspunsurile la întrebarea fundamentală ”De ce faci ceea ce faci?”, răspunsuri care te vor susține în acțiunile tale viitoare.

Sună bine? Contactează-ne

Dacă vrei să intri în contact cu mine,
poți începe prin a completa formularul

Dacă vrei să intri în contact cu  mine, trimite-mi un mesaj completând formularul de mai jos și îți voi răspunde în cel mai scurt timp posibil. Completează formularul și am un  mic cadou pentru tine care îți va da o imagine despre universul fascinant al valorilor umane. Este primul pas spre conștientizarea propriilor tale valori!